Retinoizii reprezintă o clasă de substanțe derivate din vitamina A.
Printre retinoizii cu uz topic disponibili astăzi se numără: retinol, tretinoin, adapalen, tazaroten, alitretinoin și bexaroten.
Drumul spre clasa retinoizilor topici a fost deschis prin studiile de pionierat realizate de cercetători precum Stuettgen și Kligman et al., în perioada anilor ’60, care au condus la forma topică a tretinoinului, ca agent medicamentos în tratamentul dermatologic.
Produsele care conțin retinol sunt disponibile pe scară largă fără prescripție medicală, concentrații mai mari de retinoizi topici fiind disponibile doar pe bază de rețetă.
Tipuri de retinoizi folosiți în tratamentele cosmetice și dermatologice de îngrijire a pielii
Retinol:
- Efect antirid, îmbunătățirea texturii pielii, depigmentare, uscăciune și linii fine
Tretinoin:
- Acnee, psoriazis
Adapalen:
- Acnee, keratoză excesivă
Tazaroten:
- Acnee, fotoîmbătrânire, fotoprotecție împotriva razelor solare
Alitretinoin:
- Sarcom Kaposi
Bexaroten:
- Limfom cutanat cu celule T
Acidul retinoic - disponibil numai pe bază de prescripție medicală.
Toate acționează prin legarea și activarea receptorilor de acid retinoic din piele, care, potrivit dermatologului certificat Dr. Corey L. Hartman, modifică structura ADN-ului pielii, schimbând astfel aspectul și textura acesteia, ceea ce duce la diverse beneficii, cum ar fi îmbunătățirea pigmentării, aspectul ridurilor și liniilor fine și reducerea acneei.
În ceea ce privește produsele dermato-cosmetice pe bază de retinoizi, acestea se regăsesc sub diverse forme farmaceutice: cremă, gel, soluție, ser.
Pielea noastră absoarbe foarte ușor retinoizii topici, aceștia fiind utilizați pe scară largă pentru tratamentul acneei, psoriazisului și au un puternic efect anti-aging.
Beneficiile utilizării retinoizilor în rutina de îngrijire a pielii
Combaterea semnelor de îmbătrânire:
Retinoizii, în special retinolul, sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a reduce aspectul liniilor fine și ridurilor, stimulând producția de colagen.
Combaterea acneei:
Adapalenele și tretinoinul sunt eficiente împotriva acneei prin eliminarea celulelor moarte și prevenirea obstrucționării porilor.
Estomparea petelor pigmentare:
Retinoizii contribuie la uniformizarea nuanței pielii și la reducerea hiperpigmentării, inclusiv a melasmei și a petelor de bătrânețe.
Textură și elasticitate:
Utilizarea regulată a retinoizilor îmbunătățește textura pielii, conferindu-i o elasticitate și o luminozitate sănătoasă.
Funcții principale în piele
- Anti-îmbătrânire: Stimulează sinteza de colagen și elastină, reducând liniile fine, ridurile, îmbunătățind fermitatea și elasticitatea acesteia.
- Tratamentul acneei: Reglează proliferarea și diferențierea celulară, prevenind blocarea porilor și formarea coșurilor (puncte negre/albe).
- Regenerare celulară: Accelerează turnover-ul celular, eliminând celulele moarte, rezultatul fiind un ten mai neted și uniform.
- Antiinflamator: Reduc roșeața și inflamația, având astfel aplicabilitate în psoriazis sau acnee rozacee (în forme controlate).
- Pigmentare: Ajută la diminuarea petelor pigmentare.
Efecte secundare
Efectele secundare ale retinoizilor includ uscăciune, iritație, roșeață, descuamare (cojire) și mâncărime (prurit), mai ales la începutul tratamentului, dar pot fi gestionate prin hidratare intensă, utilizarea de produse blânde și protecție solară strictă (SPF 30-50).
Poate apărea adeseori efectul de puseu acneic inițial.
Contraindicați în sarcină și alăptare
Retinoizii (inclusiv oralii, precum isotretinoinul) sunt teratogeni (produc malformații) și sunt strict interziși femeilor însărcinate sau care alăptează.
Utilizarea corectă a retinoizilor pentru gestionarea optimă a efectelor secundare:
Hidratare:
Folosește creme hidratante bogate, cu ingrediente precum acid hialuronic, ceramide, uleiuri naturale, după aplicarea retinoizilor.
Întreabă medicul care este cel mai bun moment pentru a aplica crema hidratantă ca parte a rutinei de îngrijire a pielii.
Introducere treptată:
Folosește un singur produs cu retinoizi o dată.
Începe cu retinoizi cu concentrație mică, de 2-3 ori pe săptămână, crescând frecvența pe măsură ce pielea se obișnuiește.
Așteaptă 30 de minute după ce îți speli fața înainte de a aplica produsul cu retinoid.
Evită exfolianții:
Îngrijește cu blândețe pielea.
Nu folosi acizi exfolianți, AHA/BHA concomitent, pentru a nu suprasolicita bariera pielii.
Protecție solară:
Aplică factor de protecție solară SPF 30 sau SPF 50 în fiecare dimineață, fără excepție.
Tehnica „sandwich”:
Aplică un strat de cremă hidratantă, apoi retinol, și încă un strat de cremă hidratantă.
Retinoizii de nouă generație
Retinoizii de nouă generație sunt derivați avansați ai vitaminei A, precum adapalene, tazarotene și molecule mai noi, precum trifarotene, concepuți pentru a oferi beneficii puternice împotriva îmbătrânirii și acneei, cu mai puțină iritație, roșeață și uscăciune decât retinoizii tradiționali (precum retinolul/tretinoina).
Trifarotenul, retinoidul topic de generația a patra, vine cu opțiuni terapeutice noi în tratarea acneei vulgare. El este și un medicament pentru tratamentul ihtiozei congenitale.
Pe de altă parte, retinoizii topici de generația a treia, precum tazarotena, devin aliați în lupta împotriva efectelor fotoîmbătrânirii pielii, fiind deosebit de importanți din acest punct de vedere.

Comentarii